miercuri, 18 noiembrie 2015

Perfect Nude Lip Combo

Hei hei! Am lipsit iar din peisaj puțin, dar am revenit cu o postare tare interesantă zic eu. Eu consider că am găsit combinația perfectă pentru buze nude pentru mine, așa că m-am gândit să o împărtășesc cu voi.


 încă de când a apărut trendul asta cu rujuri și gloss-uri mate au început să îmi sclipească ochii după ele. Eu sunt atrasă mult mai mult de astfel de produse decât de clasicele lip gloss-uri scilipicoase. Mi se pare că nu mi se potrivesc, în consecință nici nu am în colecția mea așa ceva. 


 Acum câteva luni, eram în Kendra la Ploiești și am rămas surprinsă că au adus și aici standul Sleek și Nyx. și bineînțeles că am început să analizez atent toate produsele, că nu puteam să plec cu mână goală. Așa am dat peste luciu asta de buze.


Produsul despre care vorbesc este "Sleek Matte Me" în nuanța Birthday Suit de care auzisem o groază pe blog-uri așa că am plecat acasă cu ea. Trebuie să spun că îmi place extrem de mult. Se aplică ușor pe buze, arată suuuper mat și frumos iar de când l-am descoperit numai pe el l-aș folosii. Singurul lucru care mă deranjează la el este faptul că după ce îl aplici ( în special dacă nu ai un creion de buze aplicat înainte) o să simți că îți strânge buzele, ceea ce este o senzație destul de nașpa.


Iîmi place super mult și aplicatorul pentru că dacă sar peste creionul de buze e foarte ușor să îmi conturez buzele cum trebuie datorită formei.


 în completarea lui Birthday Suit mi-am cumpărat când am fost acum câteva săptămâni  în Franța și un creion de buze de la Kiko. Eu am nuanța 712 și mi se pare că se potrivește la fix! Deasemenea asta e cel mai bun creiom de buze pe care l-am încercat eu vreodată și dacă îmi amintesc bine a fost în jur de 1 euro și ceva. Sunt hotărâtă să fac o comandă pe Kiko și să îmi comând toate culorile de care am nevoie!


Mai sus puteți vedea swatch-uri ale gloss-ului Birthdat Suit, apoi creionul de buze 712 și nu în ultimul rând cum arată ele împreună. Este adevărat că folosite împreună, creionul da o nuanța de roz gloss-ului, imsa mie exact asta îmi place!
 Voi v-ați găsit combinația perfectă pentru buze nude?
♥♥♥
 Dariaa

2 comentarii:

  1. Si mie imi place acest ruj lichid, este foarte uscacios din pacate. Au cei de la Seventeen niste rujuri similare, dar la un capat au un gloss pentru fixare. Uneori il folosesc si peste acestea de la Sleek, chiar daca devin usor lucioase, rezistenta nu este afectata.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da e uscacios. Eu am tot auzit de Bourjouis. O sa le dau o sansa desi nu sunt mate. Si eu mor dupa efectul asta mat...Si de NYX la fel am auzit ca nu sunt cine stie ce.

      Ștergere

Spuneti-va opinia aici :
♥♥♥