Am scris titlul articolului și imediat mi-am dat seama cât de bine s-ar potrivi numele asta unui machiaj pe care îl am de mult în cap să îl încerc.
Trecând peste off topic-ul cu care probabil deja v-ați obișnuit dacă îmi cititi articolele, revin cu o recomandare de serial. îmi place mult să fac postarile astea și am observat că și vouă vă plac deci o să continui să le scriu destul de regulat. La câte seriale urmăresc, nu prea am șanse să rămân fără material de scris.
Eu am descoperit "Revenge" anul trecut la sfârșitul verii. Am început să îl umraresc iar apoi au început sezoane noi din TVD, Grey's Anatomy, Modern Family etc. și bineînțeles că am uitat de el.
Am reușit să îl termin abia vară asta și mi-am amintit de ce îmi place așa mult..
"Revenge" e un serial care a debutat în 2011 și s-a terminat în 2015. Are o notă de 8 pe IMDB (ceea ce este foarte bine), 4 sezoane și o poveste care o să te țină în suspans până la ultimul episod.
Serialul o are în rol principal pe Emily, o femeie tânără care se întoarce în Hamptons să răzbune moartea tatălui sau. Povestea nu e nici pe departe atât de simplă pe cât pare și o să vedeți că nu vă așteptați la nimic din ce o să se întâmple.
Sezoanele au darul să se termine în cel mai ciudat mod și să te lase cu multe semne de întrebare. Cred că dacă l-aș fi urmărit în timp real aș fi murit până ar fi apărut următorul sezon.
Plin de intrigă, te asigur că o să te țină în față laptopului câteva ore bune pe zi. așa cum m-a ținut și pe mine acum câteva luni.
Actori nu sunt așa cunoscuți sau cel puțin nu de mine, însă mi se pare că joacă extrem de bine, în special Emily Van Câmp, pe care o cheamă tot Emily și în serial și Madeleine Stowe care o joacă pe Victoria, dușmanul de moarte a lui Emily.
Aș vrea să vă dau mai multe detalii, însă orice vă spun ar fi spoiler și chiar vreau să vedeți voi cu ochi voștri despre ce vorbesc. Vă invit să urmăriți serialul și să îmi spuneți ce credeți despre el.
Aici este un trailer de la primul sezon:
https://www.youtube.com/watch?v=VzWagiHW1PE
Vă pup!
♥♥♥
Dariaa
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Spuneti-va opinia aici :
♥♥♥